Sa fiu poeta vietii mele?
Sa stiu codul gindurilor mele nedescoperite, neintele, prea moarte pentru a iesi la iveala, prea vii pentru a trai indelung…
Sa fiu poeta vietii mele?
Sa pot sa ma sugrum si sa ma biciuiesc la infinit cu mierea pacatului de a iubi doi ochi sau doua buze…
Sa fiu poeta vietii mele?
Sa stiu si eu sa scriu romanul negindit si nedescoperit de nimeni, perfect sau ideal…
Nu as grabi nimic. As cunoaste-ncet pentru a simti placerea dorului, gindului fraget si sfisiat de mirosuri, placerea sarutului neatins, gustul buzelor virgine…
Sa visez atingerea, sa simt biciul dorintei cum imi framinta carnea frageda si nerabdatoare, placerea zimbetului, placerea ironiei…
“Salut…” incet fraged dulceag neinteles.
“Salut…” un raspuns clar, dar ragusit, neinteles in simnificatul lui, bine mascat.
Te-as face sa treci pe linga mine….priveste-ma intens, fara zimbet, priveste-ma si nu-mi permite sa-mi retrag privirea, opreste-mi gindurile, aprinde-mi dorintele…
Treci pe linga mine, nu ma privi, fii indiferent, facindu-ma sa inteleg ca e o indiferenta impusa, saluta-am fara zimbet, saluta-ma ca pe o straina…
Priveste-ma, zimbeste-mi, salut-ma , incalzaste-ma cu privirea, saruta-mi buzele cu gindul, atinge-ma cu simturile.
Limite…dar predomina libertatea, fiindca nu depind de tine , fiindca nu depinzi de mine.
Nu sint bariere, dar mai mult de atit nu exista.
Stiu ca simti ceva, stiu ca doresti ceva…
Stiu ca simt ceva, stiu ca doresc ceva…
Dar nu mai mult de o salvare, de o libertate…de doua persoane sfisiate de dorinta, atractia fatala…
Saruta libertatea…
Nessun commento:
Posta un commento